ÎNCĂ O VICTIMĂ A DNA

0
553

Fostul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea, Mihail Copaci a fost trimis în judecată. Potrivit procurorilor anticoruptie, in perioada martie 2015 — 27 februarie 2016, acesta ar fi solicitat și primit, în tranșe periodice mai multe sume de bani  de la o persoană din conducerea unui spital pentru a asigura bugetarea corespunzătoare a unității sanitare prin contractele încheiate în acest sens între CAS și spital.

„Potrivit înțelegerii, Copaci urma să primească lunar suma de 1.000 de euro. Ca urmare, în aprilie și mai 2015, președintele CAS Vrancea a primit câte 1.000 de euro (în total 2.000 de euro), de fiecare dată sumele fiindu-i date în biroul acestuia din sediul CAS Vrancea. Ulterior, din cauza lipsei de disponibilități, persoana din conducerea spitalului nu a mai putut respecta înțelegerea, făcând plăți sporadic, respectiv 2.000 de lei în luna august sau septembrie 2015 (în parcarea DSP Vrancea), 1.500 de lei în luna decembrie 2015 (de asemenea în biroul lui Copaci din sediul CAS Vrancea)” se arată în comunicatul DNA.

Totodată în 27 februarie 2016, Mihail Copaci ar fi primit, în parcarea unui complex comerical, suma de 1.000 de euro, moment în care procurorii anticorupție au realizat producerea infracțiunii flagrante.

Dosarul în care este anchetat fostul președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea a fost trimis spre judecare Tribunalului Vrancea, cu propunere de a se menține măsurile preventive luate în cauză.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPlantări urbane
Articolul următorCOMUNĂ DE ,,HIGH CLASS”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ