România debutează în campania de calificare pentru Campionatul Mondial din 2018, duminică, la Cluj, împotriva reprezentativei din Muntenegru.
Meciul reprezintă şi debutul lui Christoph Daum pe banca echipei naţionale. Selecţionerul german s-a declarat mulţumit de modul în care se prezintă fotbaliştii romani la antrenamente, precizând că a fost nevoit chiar să intervină pentru a-i tempera în şedinţele de pregătire. Christoph Daum nu a dorit să dezvăluie insa ce sistem de joc va folosi la confruntarea cu Muntenegru, mulţumindu-se să afirme că indiferent de dispunerea tactică, capacitatea jucătorilor de a se adapta la noile cerinţe va face diferenţa. De asemenea, Daum a mai spus că va încerca să implementeze un stil mai ofensiv naţionalei. Germanul lasă de înţeles că naţionala României ar putea avea un alt căpitan.
Răzvan Raţ şi-a pierdut banderola la Campionatul European în favoarea lui Chiricheş, dar nici acesta din urmă nu este sigur că îşi va păstra statutul.