INSTITUȚII PUBLICE, ÎN VIZORUL AVOCATULUI POPORULUI

0
131
Sursa foto: Arhivă

O școală din județul Buzău, Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspedctoratului Județean de Poliție, dar și Primăria Buzău sunt instituții care au intrat în atenția Avocatului Poporului, anul trecut. Este vorba despre anchete proprii sau sesizări din oficiu, în urma unor situații scoase la iveală de către mass-media. În cazul unora dintre sesizări s-a constatat că faptele incriminate nu erau reale.

Primăria Buzău, în special departamentul care se ocupă de eliberarea de titluri de proprietate, a fost, de asemenea, obiectul unei anchete a Avocatului Poporului.

În vizorul consilierilor Avocatului Poporului s-a aflat și o școală din județ, acolo unde exista o suspiciune de abuz sexual asupra unui elev.

Față de alți ani, în 2024, Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești a avut mai multe anchete proprii și sesizări din oficiu. Consilierii Avocatului Poporului s-au autosesizat anul trecut în 38 de situaţii din judeţul Buzău.

Reamintim că, buzoienii care se simt nedreptățiți pot apela în mod gratuit, fără perceperea de taxe, la Avocatul Poporului – Biroului Teritorial Ploiești. Reprezentantul instituției vine lunar la Buzău, iar activitatea se desfășoară la sediul Consiliului Judeţean în spaţiul pus la dispoziţie în acest scop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here