UN NOU EGAL PENTRU GLORIA BUZĂU, LA MIOVENI

0
345

Un nou egal pentru Gloria Buzău, de această dată la Mioveni, în a doua etapă a play-off-ului ligii secunde.

Formația din Crâng a început destul de bine meciul și a reușit să deschidă scorul în minutul 37. Căpitanul Chică-Roșă a trimis în plasă după o pasă a lui Mihnea Rădulescu, în fața porții.

În partea a doua a partidei, Gloria s-a retras, dar nu a fost deajuns să păstreze avantajul. Argeșenii au preluat inițiativa și au avut câteva ocazii bune de a marca. În minutul 58, Prejmerean a gafat incredibil încercând să dribeleze din postura de ultim apărător, a pierdut balonul, dar Cărăuș, scăpat singur cu portarul, nu a reușit să-l învingă pe Greab. Mingea respinsă de portarul buzoian a fost scoasă, ulterior, de pe linia porții, de Dobrosavlevici. Echipa din Mioveni a egalat după o altă gafă a unui jucător buzoian. În minutul 77, Crișan l-a faultat pe Ivan la marginea careului, într-o zonă în care pericolul nu era iminent, iar penalty-ul a fost transformat de Ștefan Blănaru.

În minutul 87, Gloria putea câștiga cele trei puncte, dar Șteau a reluat slab, din 6 metri, pe lângă poartă. S-a încheiat 1-1, rezultat în urma căruia echipa buzoiană urcă, deocamdată, pe locul 4 al play-off-ului, cu 36 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here