8 MARTIE, ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEII

0
365

Ziua Femeii, marcată în toată lumea pe 8 martie, serbează curajul și puterea celor care au jucat un rol extraordinar în societate, dar le celebrează și pe femeile din viața fiecăruia dintre noi, de la iubite, la mame, colege și prietene.

Prima zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat față de condiţiile lor de muncă.

În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, ziua de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.

Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.

Astăzi, la nivel personal, 8 martie este ziua în care sunt sărbătorite femeile importante din viața fiecăruia, dar la nivel global, Ziua Internațională a Femeii este o oportunitate de a vorbi despre lupta pentru egalitatea între sexe și împotriva discriminării femeilor.

În România 8 Martie, este cunoscută ca fiind și Ziua Mamei și Ziua Femeii. Ceea ce puțini români știu, însă, este că avem în decursul anului și o Zi a Mamei, diferită de 8 Martie.

Ziua Mamei și Ziua Tatălui au fost legiferate ca sărbători în România începând cu anul 2010.

În România, de 8 Martie, bărbații oferă flori și cadouri femeilor din viața lor. Fie că vorbim de iubite, colege, colaboratoare sau alte relații, reprezentantele sexului frumos primesc în această zi daruri din partea bărbaților.

Totuși, simbolurile zilei de 8 Martie sunt florile. De la un buchet de ghiocei, la lalele sau aranjamente elaborate cu trandafiri sau alte flori din florării, orice este potrivit pentru această zi în care sunt sărbătorite femeile.

Se obișnuiește ca florile să fie însoțite de un mesaj de 8 martie sau o urare de primăvară.

Ziua Femeii este sărbătorită pe 8 martie și în alte țări de pe glob și în fiecare loc sunt diferite tradiții și obiceiuri specifice. De exemplu, în Italia, Albania și Rusia, bărbații le oferă femeilor în această zi mimoze galbene. În alte țări precum Portugalia, Spania și altele, pe 8 martie seara, femeile ies în oraș alături de prietenele lor, fără bărbați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here