CE SUBIECTE S-AU DAT LA PRIMA PROBĂ A SIMULĂRII BACALAUREATULUI

0
284

Simularea la Bacalureat 2024  a început astăzi, 4 martie, cu proba scrisă la Limba și literatura română, anunță Ministerul Educației. Conform calendarului simulărilor, probele au loc în perioada 4 – 7 martie 2024, elevii urmând să afle rezultatele pe 15 martie. Notele obținute nu se contestă și nu se trec în catalog. Prin excepție, însă, la solicitarea scrisă a elevului sau a părintelui, aceste note pot fi trecute în catalog.

SUBIECTE LA LIMBA ROMÂNĂ

La subiectul I, candidații de la profilul real și cei de la tehnologic au avut un text la prima vedere de Liviu Rebreanu, „Metropole”. Pe baza acestui text, candidații au rezolvat mai multe exerciții.

Subiectul al II-lea a avut în prim-plan textul „Domnișoara Nastasia” de George Mihail-Zamfirescu. Cerința a fost să prezinte, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului. Doar 10 puncte a avut acest subiect.

Subiectul III a fost un eseu în care să prezinte particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui Lucian Blaga.

La subiectul III, profilul uman, elevii au avut de redactat un eseu în care să prezinte particularitățile unui text aparținând lui Ion Barbu. Urmatoarea probă a simulării Bacalaureatului este matematica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here