PÂRTII PLINE DE ZĂPADĂ SI SCHIORI

0
395

Cine a crezut  că sezonul sporturilor de iarnă este pe sfârşite din cauza lipsei zăpezii,  acum există din nou motive de bucurie. În unele staţiuni a nins ca în poveşti, iar stratul de omăt e perfect pentru schi sau snowboard. La munte sunt aşteptaţi mulţi turişti, mai ales că elevii din unele judeţe sunt în vacanţă.

Toate pârtiile din Păltiniș  sunt acoperite de un strat generos de zăpadă, de 40 de cm, asta după ce zilele trecute, vechiul strat s-a topit din cauza temperaturilor ridicate.

Însă, noul strat de zăpadă poate aduce şi probleme celor care vor ieşi în zona de creastă a munţilor. Salvamontiştii îi sfătuiesc pe cei care se aventurează pe munte să se informeze bine despre riscul de avalanşă înainte de a pleca în drumeţii şi să anunţe salvatorii din zonă asupra traseului pe care vor să il parcurgă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here