ANGAJAȚII DIN SĂNĂTATE SE PREGĂTESC DE GREVĂ

0
330

Sistemul medical e în prag de colaps în plin val de viroze și gripă, iar viețile pacienților sunt puse în pericol de criza de personal. Sindicaliștii din Sănătate susțin că e nevoie de cel puțin 30.000 de noi angajați în sistem. Epuizaţi, angajaţii din Sănătate spun că vor intra în grevă de luna viitoare. Ei acuză în primul rând lipsa de personal din sistem, dar și salariile mici raportate la volumul mare de muncă.
Deşi e mare nevoie de specialişti în spitale, cei peste 4.500 de medici rezidenţi care au promovat examenul anul trecut nu se pot angaja, pentru că posturile au fost blocate de Guvern prin Ordonanţa austerităţii.
Angajările în sistemul sanitar pot fi deblocate doar prin memorandumuri aprobate de Ministerul Finanţelor Publice. Iar ministrul Sănătăţii promite că acest lucru se va întâmpla zilele acestea.
Potrivit sindicaliştilor din Sănătate, liderii celor două partide aflate la guvernare au promis anul trecut că vor debloca jumătate din cele 30.000 de posturi necesare. Însă cele 15.000 de posturi nu au fost scoase la concurs.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here