ROMÂNIA ȘI BULGARIA S-AU BUCURAT PREMATUR CU PRIVIRE LA INTRAREA ÎN SPAȚIUL SCHENGEN

0
451

România şi Bulgaria s-au bucurat prea devreme în legătură cu intrarea în Schengen. Şi asta pentru că guvernul federal austriac îşi menţine refuzul faţă de aderarea celor două ţări la zona Schengen, care permite călătoriile fără controale la frontieră, în ciuda afirmaţiilor făcute ieri de guvernele de la Bucureşti şi Sofia.

Negocierile sunt încă în curs de desfăşurare, a precizat joi după-amiază Ministerul de Interne de la Viena, ca răspuns la o solicitare a presei din Austria.
Ministerul austriac de Interne a subliniat însă joi că, în prezent, nu există negocieri privind aderarea la Schengen cu frontierele terestre şi, prin urmare, nu există niciun termen limită.

În ceea ce priveşte intrarea în Schengen cu frontierele aeriene, Austria pune condiţii – o sporire a misiunii Frontex în Bulgaria şi bani de la Comisia Europeană pentru o protecţie solidă a frontierelor externe. Ministerul de Interne de la Viena a declarat presei că solicită, de asemenea, intensificarea controalelor la frontierele terestre şi vrea ca România şi Bulgaria să preia solicitanţii de azil, în special pe cei din Afganistan şi Siria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here