Austria deschide parțial poarta spre Schengen. Am putea circula fără controale prin Europa, dar numai cu avionul, nu și pe şosele.
Flexibilitatea Austriei vine la pachet cu nişte condiţii stricte.
Pentru a deschide graniţele aeriene, România ar trebui să sporească operaţiunile Frontex şi să atragă bani europeni pentru asta. În plus, ar vrea să creştem numărul controalelor la frontierele cu Bulgaria şi Ungaria şi, nu în ultimul rând, să oferim azil migranţilor, în special afgani şi sirieni. Viena a cerut acelaşi lucru şi Bulgariei. Premierul de la Sofia a respins imediat oferta. .
Chiar dacă Viena îşi nuanţează acum veto-ul, rămâne de convins şi Olanda, care ne-a dat vot negativ acum un an. Între timp, venirea la putere a extremiştilor de dreapta în Olanda ar putea îngreuna negocierile pentru aderarea noastră la Schengen.
Aderarea ne-a fost blocată pe 8 decembrie anul trecut, la Consiliul pentru justiţiei şi afaceri interne.