MEDIC PSIHIATRU DIN CONSTANȚA, CERCETAT PENTRU EMITEREA A PESTE 136 DE REȚETE FALSE

0
1466

Autor: Newss.ro

   Polițiștii de investigare a criminalității economice și procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cercetează, sub control judiciar, un medic psihiatru din Constanța, care ar fi eliberat 136 de rețete medicale false. Acesta este anchetat pentru înșelăciune, abuz în serviciu, luare de mită și dare de mită, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals. Medicul a creat un prejudiciu de 124.000 de lei.

     În urma cercetărilor, polițiștii și procurorii constănțeni au descoperit faptul că ,,în perioada 2008-2012, medicul psihiatru ar fi eliberat peste 136 de rețete medicale, compensate integral, pe numele mai multor persoane  care în realitate nu beneficiau de aceste servicii medicale, nefiind luate în evidențele medicului” se menționează în comnuicatul IGPR. Conform anchetatorilor, persoanele respective nu sufereau de afecțiuni psihice sau erau decedate chiar și cu 10 ani, înainte de eliberarea prescripției pe numele lor.

    Odată rețetele eliberate, acestea au fost înmânate reprezentanților farmaciilor de pe raza județului Constanța, cu care medicul colabora, fie direct fie, prin intermediul altor persoane. Abia când farmaciile au trimis Casei de Sănătate Constanța spre decontare, rețetele respective s-a constatat că acestea erau false.

   Anchetatorii au dispus față de suspect interdicția de a fi medic psihiatru într-o unitate spitaliceasca de stat. Totodată au fost instituite măsuri asiguratorii cu privire la 2 imobile si la conturile bancare ale acestuia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here