Gabriel Avrămescu, prezent la alegerile pentru organizația PNL Cislău

0
397

Președintele liberalilor buzoieni, deputatul Gabriel Avrămescu a participat la alegerile interne pentru președinția organizației PNL Cislău, Parlamentarul liberal a precizat că evenimentul s-a desfășurat în prezența unui număr mare de membri dornici de schimbare și de dezvoltarea localității în care trăiesc. Șeful organizației locale Cislău a fost ales Cristi Mușat. Din partea filialei județene au mai fost prezenți prefectul Daniel Țiclea și senatorul Vlad Pufu.

“Felicitări, Cristi Mușat! Ești omul potrivit să asigure Cislăului viitor și dezvoltare. Vei avea tot sprijinul nostru pentru a aduce la tine în comună:apă, canalizare, asfalt, iluminat în toate satele;cadastru general și cărți funciare; investitori care să creeze locuri de muncă bine plătite și reguli clare pentru construirea caselor.Cislăul trebuie să devină o comună civilizată, modernă, cu conditii bune de locuit, cu care oamenii să se mândrească în toată țara!”, a declarat deputatul liberal Gabriel Avrămescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here