GRUP DE LUCRU PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI DE DROGURI

0
299

Consiliul Suprem de Apărare  a Țării a decis in sedința de ieri constituirea unui grup de lucru interinstituţional pentru prevenirea şi combatera eficientă a riscurilor generate de traficul şi consumul de droguri. Acesta va fi format din secretari de stat, reprezentanţi ai SRI, dar şi procurori şi specialişti, sub coordonarea Guvernului. Este pentru prima dată când traficul şi consumul de droguri este tratat ca risc major la adresa siguranţei individuale şi naţionale. Grupul de lucru va elabora un plan comun de acţiune, cu obiective, măsuri şi responsabilităţi.

Fenomenul drogurilor pare că a scăpat de sub control în România, dovadă că numărul tinerilor care își distrug sănătatea și viața după ce consumă substanțe interzise este tot mai mare.

În ultimii 10 ani, consumul a crescut cu aproape 70 de procente. Iar cei mai mulți dintre consumatori sunt tinerii.

6% dintre cei cu vârsta între 15 și 30 de ani au declarat că au consumat canabis în ultimul an.

Conform Agenției Naționale Antidrog, 10,7% dintre românii cu vârsta cuprinsă între 15-64 ani au consumat cel puţin un tip de drog de-a lungul vieţii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here