PRIMA VICTORIE DIN SEZON

0
312

După trei înfrângeri consecutive, handbalistele de la SCM Gloria Buzău au bifat prima victorie a sezonului.

Știința București, un adversar modest, au reușit să egaleze o singură dată, la 1, în minutul 2. În rest, echipa buzoiană a condus în permanență ostilitățile, iar la pauză conducea cu 18 la 10.

Jocul din Sala Sporturilor s-a derulat de pe aceleași coordonate și în a doua repriză, cu Gloria marcând la foc continuu. Bucureștencele s-au apropiat, totuși, la patru goluri în minutul 22, 12-8, însă a fost doar un foc de paie. La final, handbalistele de la SCM s-au impus cu 30 la 22 și au obținut trei puncte prin care părăsesc ultima poziție a clasamentului.

Gloria este pe locul 11, la egalitate cu fostele campioane de la Rapid și cu Zalăul, cu mențiunea că bucureștencele au disputat doar trei partide. Etapa viitoare, pe 23 septembrie, SCM Gloria Buzău va juca în deplasare, cu Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here