500 DE LEI PENTRU RECHIZITE ȘI ÎMBRACĂMINTE. PROGRAMUL SOCIAL SE VA DESFĂȘURA ȘI ÎN URMĂTORII 4 ANI

0
428

Și în următorii patru ani, elevii dezavantajaţi din învățământul de stat vor putea primi anual suma de 500 de lei, bani ce pot fi folosiți pentru achiziția de rechizite școlare și îmbrăcăminte. Autoritățile vor să stabilească acum, printr-un proiect de ordonanță aflat în dezbatere la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), o nouă schemă națională de sprijin pentru acești preșcolari și elevi, care să acopere patru ani: 2023-2027. Astfel, programul social “Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional” se va desfășura în continuare.

După cum apare în viitoarea ordonanță, se vor acorda de tichete sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în cazul preșcolarilor și elevilor dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial, valoarea acestora fiind de 500 de lei.

Potrivit datelor prezentate de autorități, se estimează că astfel vor fi „sprijiniți aproximativ 410.000 de preșcolari și elevi dezavantajați din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial”.

Astfel, cei 500 de lei se vor acorda elevilor și în următorii ani (2023-2027), ajutorul fiind acordat pentru prima oară în anul școlar 2021-2022, și tot într-o tranșă unică anuală. Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional se acordă pentru acoperirea cheltuielilor necesare reducerii lipsurilor materialelor școlare, respectiv pentru cumpărarea de rechizite și îmbrăcăminte.
Pentru a putea primi ajutorul de la stat, părinții (inclusiv cei singuri) sau reprezentanții legali ai copiilor ce îndeplinesc condițiile de eligibilitate amintite vor trebui să depună la unitatea de învățământ o cerere de acordare a tichetului social pe suport electronic, din care să reiasă componența familiei, în termen de 25 zile calendaristice de la începutul cursurilor din respectivul an școlar.
Ulterior, după ce se confirmă eligibilitatea elevilor și datele de identificare ale lor, dar și cele ale părinților, grădinițele și școlile vor distribui cardurile, împreună cu informațiile necesare privind lista magazinelor din zona unde aceștia își au domiciliul sau reședința de unde se pot cumpăra rechizitele și hainele pentru cei mici.
Cardurile pe care se va vira ajutorul de 500 de lei nu permit retragerea de numerar sau preschimbarea în numerar și pot fi utilizate doar pe teritoriul României.
Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebuie să fie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here