Patronii fostei stații GPL din Crevedia promit să reconstruiască toate casele afectate de exploziile devastatoare. Sinistrații din Crevedia care și-au pierdut locuințele după tragedie, soldată cu trei morți și zeci de răniți, vor fi față în față cu reprezentanții firmei care deține fosta stație GPL.
Luni, la primăria din Crevedia, are loc o întâlnire între localnicii interesați și doi reprezentanți ai companiei. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că, în urma exploziilor de la staţia GPL de la Crevedia, 10 case sunt distruse, iar alte 75 au fost avariate, conform datelor centralizate la nivelul autorităţilor din Dâmboviţa.
În urma suflului celei de-a doua explozii au fost avariate şi autospeciale ale pompierilor dar şi unul dintre roboţii de intervenţie. Firma Flagas SRL îi aparţine fiului primarului PSD din Caracal, Ionuţ Daniel Doldurea.