NOUA CLĂDIRE UPU BUZĂU, GATA LA FINALUL ANULUI

0
307

Noul corp de clădire în care va funcționa Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Buzău va fi gata la finalul acestui an. Precizarea aparține președintelui Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care afirmă că lucrările sunt în grafic.

Președintele Consiliului Județean Buzău mai spune că noua Unitate de Primiri Urgențe va funcționa de anul viitor, chiar dacă utilarea ei cu aparatură medicală nouă se va face ulterior. Până la înlocuirea completă a mobilierului și a aparaturii, UPU se va baza pe dotările existente.

Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe presupune construirea unui alt corp de clădire, subsol şi parter, paralel cu actualul imobil cu care va comunica printr-un culoar de legătură şi care va extinde suprafaţa totală la peste 1000 de metri pătraţi, la parter, şi aproape 1000 de metri pătraţi, la subsol, unde va fi amenajată şi o parcare de 800 de metri pătraţi. Valoarea investiției se ridică la 5 milioane de euro, sumă care include și dotarea secției de urgențe cu aparatură medicală nouă și mobilier. Consiliul Judeţean Buzău contribuie cu peste două treimi din sumă, restul fiind contribuția Uniunii Europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here