DEFINITIVAT 2023: REZULTATE FINALE

0
285

Rezultatele finale, după rezolvarea contestaţiilor, la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ vor fi afişate marţi, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.

Rata de promovare înregistrată la examenul naţional pentru definitivare în învăţământ, înainte de contestaţii, a fost de 76,97%, în creştere faţă de anul anterior, iar 117 candidaţi au promovat cu media 10.

Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, 5.905 de candidaţi cu medii între 8 şi 10.

Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 pentru promovarea examenului.

Proba scrisă a fost susţinută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în şapte centre organizate la nivel naţional.

Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi la proba scrisă 8.008 (94,38%).

Dintre aceştia, 330 de candidaţi s-au retras, iar patru au fost eliminaţi pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here