A TREIA ZI DE GREVĂ GENERALĂ ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

0
277

Greva generală din învățământ continuă, iar mâine în București este așteptat un miting de amploare al angajaților din Educație. Greva, spun organizatorii, s-ar putea întinde pe câteva săptămâni, iar mediile vor rămâne neîncheiate, dacă Guvernul nu găsește soluții la revendicările financiare. Premierul spune însă că cererile sindicatelor sunt foarte greu de îndeplinit în momentul de față. Profesorii care sunt în greva nu sunt plătiți, până când își reiau activitatea. Sindicaliștii au anunțat o nouă ședință în această după-amiază, la care vor participa toți liderii de sindicat din țară și a fost invitată și conducerea Executivului, însă nu se știe dacă membrii Guvernului vor participa. Premierul Nicolae Ciucă a avut ieri discuţii și cu reprezentanţii părinţilor şi ai elevilor. Aceştia cer garanţii Ministerului Educaţiei şi Guvernului că examenele naţionale nu vor fi afectate de greva pe care profesorii au declanşat-o pe termen nelimitat. Bacalaureatul e primul în pericol. Din 29 mai ar trebui să înceapă înscrierea candidaţilor, iar pe 2 iunie, cursurile la clasa a XII-a ar fi trebuit să se încheie.  Dacă greva se va întinde pe mai mult de o săptămână, atât reprezentanţii părinţilor cât şi cei ai elevilor ar fi de acord cu recuperarea orelor pierdute abia la începutul anului şcolar viitor.

Greva generală din școli începe  deja să afecteze calendarul verificărilor și examenelor naționale. Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a care era programată astăzi si maine a fost mutată de Ministerul Educației, la sfarsitul lunii  mai.

Potrivit noului calendar, probele Evaluării Naționale la clasa a VI-a vor fi susținute pe 30 mai la proba Limbă și comunicare, și pe 31 mai la Matematică și Științele naturii. Modificarea a fost făcută prin ordin de ministru, care merge la Monitorul Oficial.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here