SCM GLORIA BUZĂU AR PUTEA SPUNE “ADIO” CUPELOR EUROPENE

0
199
Sursa foto: Gloria Buzău Handbal (Facebook)

Participarea handbalistelor de la SCM Gloria Buzău în cupele europene este serios pusă în pericol, după ce CSM Târgu Jiu a trecut uluitor, sâmbătă, în semifinala Cupei României, de Gloria Bistrița.

Rezultatul aruncă în aer toate planurile Gloriei Buzău, grupare ca și calificată în Cupa Federației Europene, săptămâna trecută. Numai faptul că s-au calificat în finala Cupei României, le garantează oltencelor de la Tg. Jiu un loc în liga europeană, astfel că poziția a cincea din Liga Florilor nu mai are nicio valoare  europeană.

Pentru locul patru, Gloria se luptă cu Dunărea Brăila, cele două grupări fiind departajate de numai trei puncte în clasament. Grav este însă faptul că brăilencele au meci relativ ușor în ultima etapă, tocmai cu Târgu Jiu, în deplasare.

În schimb, Gloria va da piept, pe teren propriu cu supercampioanele de la CSM București. Echipa buzoiană are nevoie de un singur punct pentru a rămâne pe locul patru, loc care ar garanta prezența, pentru încă un an, în Europa. Partida este, însă, extreme de dificilă, echipa bucureșteană fiind favorită chiar dacă va juca numai cu rezervele.

În cea mai recentă întâlnire, disputată la mijlocul lunii ianuarie, CSM s-a impus în fața Gloriei, clar, cu 37 la 29.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

+ 53 = 57