Adolescenții din Buzău sunt invitați, astăzi, 3 mai, să participe, la Centru Iazul Morilor, între orele17.00-18.30, la o întâlnire cu Silvia Ciubotaru (Guță), psiholog care lucrează de peste 18 ani în proiecte de educație și cultură pentru tineri. Proiectul are ca scop educația împotriva abuzurilor ce pot apărea în orice fel de relații și face parte din programul „Buzău, oraș deschis stării de bine”.
Tot în această lună, pe data de 26 mai, tinerii sunt invitați la Iazul Morilor, începând cu ora 10.00 până la ora 15.00, la „CARAVANA STĂRII DE BINE”. De această dată, adolescenții din muncipiu se vor întâlni cu voluntarii asociației „HAPPY MINDS”, care și-au propus să contribuie la gradul de conștientizare și de creștere a bunăstării emoționale a tinerilor.