Laleaua galbenă, din Pădurea Crâng, ar putea deveni viitorul brand al municipiului Buzău. Laleaua galbenă, care înflorește la fiecare început de primăvară, în Crâng, este o specie protejată prin lege și o floare extrem de rară. Ea se înrudește cu laleaua galbenă de la Cazanele Dunării, o specie unică în lume.
Laleaua galbenă din Crângul Buzăului crește pe mici suprafețe din pădure, dar este pusă în pericol de cei care nu știu că este o specie protejată și rup flori, pentru a le duce acasă. Pentru a fi salvată, laleaua are nevoie de măsuri de protejare mai stricte din partea autorităților locale. Acest lucru s-ar putea întâmpla după ce Pădurea Crâng a fost retrocedată municipiului Buzău și urmează să fie transformată într-o pădure-parc urbană, de mari dimensiuni.
Autoritățile buzoiene doresc ca, odată finalizată această transformare, laleaua galbenă să devină unul dintre brandurile orașului.