ÎNCĂ UN PAS SPRE CUPELE EUROPENE

0
263

Handbalistele de la SCM Gloria Buzău sunt cu un picior în cupele europene, după ce au bifat a cincea victorie consecutivă în Liga Națională de handbal feminin. În cadrul etapei a 22-a, handbalistele Gloriei au învins, clar, pe teren propriu, pe CSM Galați, cu 35-25 (la pauză 15-16).

Echipa buzoiană a suferit, însă, în primele 30 de minute, fiind chiar și condusă. Gloria a condus cu 5-3 și 8-6, apoi oaspetele au marcat de cinci ori la rând și au fost în avantaj cu 11-8. Oarecum surprinzător, gălățencele au avut și patru goluri avans, 14-10.

În repriza secundă, formația buzoiană și-a impus, totuși, jocul și superioritatea valorică, iar tabela s-a schimbat foarte clar în favoarea ei: 28-21 și 32-23, diferența fiind extrem de clară.

În urma victoriei, Gloria a acumulat 49 de puncte și își păstrează locul 4 în clasamentul la zi. O altă veste foarte buna este că Brăila a pierdut pe teren propriu cu CSM București, scor 24-29, iar echipa de la Dunăre rămâne pe locul 5 cu 43 puncte, la șase puncte în spatele Buzăului. De asemenea, SCM Rm Vâlcea ocupă în continuare locul 6 cu 39 puncte după egalul, scor 33-33, din deplasarea de la Măgura Cisnădie.

Pentru buzoience urmează două întâlniri foarte grele, în deplasare la Gloria Bistrița și pe teren propriu cu Dunărea Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here