AGRICULTURA ECO, LA MARE CĂUTARE

0
279

Agricultura ecologică prinde tot mai mult teren în România, iar  Buzăul nu face excepție. Acest mod de producție este sprijinită în Europa, încă din 1990, și pe de o parte, satisface cererea consumatorilor de produse ecologice iar, pe de altă parte, contribuie la protecția mediului, bunăstarea animalelor și la dezvoltarea rurală. Și la Buzău, fermierii s-au îndreptat către agricultura ecologică, intuind potențialul ei în viitor.

Suprafața agricolă pe care se practică agricultura ecologică, aproape că s-a dublat anul trecut, față de 2021. Această tendință a fost încurajată, atât de orientarea consumatorilor către produse mai sănătoase, cât și de subvenţiile primite de fermieri de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. În județul Buzău, a fost stabilită o țintă clară, în ceea ce privește dezvoltarea agriculturii ecologice.

În România, agricultura ecologică a început în Transilvania, undeva în 2001, iar după aderarea la Uniunea Eeupeană, adică după 2007, atunci când marii producători de cereale din sudul țării s-au alăturat, suprafața ecologică a început să crească semnificativ. În ciuda faptului că România este cunoscută în special pentru produse ecologice ca miere, nuci, ierburi și fructe de pădure, în special cătina, datele oficiale indică faptul că cerealele și culturile oleaginoase reprezintă jumătate din suprafața certificată ecologic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here