Legumicultorii de lângă Râmnicu Sărat, zonă renumită în țară pentru celebrul usturoi de Râmnicelu, au pierdut anul acesta suprafețe mari de teren. Exproprierile pentru autostrada Moldovei le-au fărâmițat parcelele, unele însămânțate deja, iar grav este că unii dintre fermieri vor pierde dreptul la subvenția oferită de stat, adică acel ajutor de minimum 1.000 de euro care îi stimula de la an la an să înființeze culturi de usturoi. Reprezentanții Direcției Agricole Buzău spun că, deocamdată, nu a fost centralizată o situație a terenurilor pierdute de fermierii de lângă Râmnicu Sărat, dar îi asigură că mai au timp să-și refacă suprafețele, prin schimb de teren între ei, astfel încât să poată deveni eligibili pentru programul de subvenție. Cultivatorii autohtoni de usturoi vor putea primi și anul acesta un sprijin de maximum 3.000 euro la hectar printr-o schemă de ajutor de minimis privind susţinerea producţiei de usturoi. Anul trecut, 185 de fermieri din Buzău au obținut subvenția, pentru 325 de hectare cultivate cu usturoi.