TÂRGUL DE PRIMĂVARĂ DE LA MINISTERUL AGRICULTURII

0
339

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va găzdui, în curtea instituţiei, Târgul de Primăvară, începând de miercuri, 8 martie, până duminică, 12 martie 2023, cu acces liber pentru toţi cei interesaţi.

Târgul de Primăvară este organizat de Asociaţia „Produs de Cluj”, cu sprijinul MADR, şi este parte a campaniei de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimente de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”.

La acest eveniment vor participa peste 30 de producători şi artizani locali, din regiunea de Nord Vest şi Centru a României. Astfel, la târg vor fi expuse produse atestate tradiţional din categoria panificaţie şi patiserie (pâine de casă cu cartofi, chec de casă, colac cu nucă), dar şi produse care au dobândit menţiunea „produs montan” din categoria lactate, fructe şi legume procesate şi multe altele, potrivit Agerpres.

Vizitatorii se vor bucura de o ofertă variată, având posibilitatea de a degusta şi achiziţiona preparate din carne, lapte, fructe şi legume, dulceţuri, gemuri, sucuri, siropuri, uleiuri presate la rece, produse de patiserie, produse apicole, ţuică şi vin, obţinute de producătorii români prin valorificarea materiei prime locale.

Specificul zonei Ardealului va fi reprezentat de meşterii artizani care vor expune costume populare, sculpturi în lemn, pielărie sau sticlă, precum şi renumitele păpuşi artizanale, îmbrăcate în port tradiţional românesc.

De-a lungul celor cinci zile de târg, între orele 9:00 – 19:00, vizitatorii vor putea lua parte la spectacole şi la recitalurile ansamblurilor folclorice, susţinute de interpreţi renumiţi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here