Academicianul Răzvan Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, a murit luni la vârsta de 83 de ani. Academicianul a decedat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit AGERPRES.
Răzvan Theodorescu se internase în unitatea medicală în urmă cu aproximativ trei săptămâni.
„Cu durere în suflet anunţăm trecerea în eternitate a academicianului Răzvan Theodorescu, membru al Consiliului Ştiinţific al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti. Biblioteca Metropolitană Bucureşti îşi exprimă profundul regret pentru această pierdere şi transmite condoleanţe familiei îndoliate, tuturor prietenilor şi celor care l-au cunoscut”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a BMB.
Răzvan Theodorescu s-a născut la 22 mai 1939, la București. A fost doctor în istorie, profesor universitar și membru al Academiei Române din 1997.
A publicat peste 15 lucrări de istorie, artă românească și europeană și circa 600 de articole în reviste din țară și străinătate.
A fost director general al Televiziunii Române (1990-1992) și ministru al Culturii în Guvernul Adrian Năstase (2000-2004). A fost senator PSD în perioada 2000-2008. A candidat pentru al treilea mandat de senator, în sectorul 1 al Capitalei, dar nu a reușit să intre din nou în Parlament. La 14 decembrie 2004, a fost numit în funcția de membru în Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989. În februarie 2010, a demisionat din PSD.