ÎNCEPE DISTRIBUIREA CARDURILOR DE ENERGIE

0
281

Începând de astăzi Poșta Română va distribui cardurile de energie românilor vulnerabili.  Peste 4 milioane de români, din rândul celor care au venituri lunare de sub 2000 de lei,  își vor putea  achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică. Banii vor fi virați în două tranșe, a câte 700 de lei. Astfel, ajutorul primit de românii vulnerabili este de 1.400 de lei.

Prima tranșă va ajunge la beneficiari în perioada 1-28 februarie, iar plățile vor putea fi efectuare din 20 februarie.

Al doilea card de energie, cu a doua tranșă de bani, va fi virat beneficiarilor în perioada 1-30 septembrie 2023.

Plata se poate face la orice subunitate a Poștei Române sau la poștașul care a sosit la domiciliul beneficiarului.

Facturile vor putea fi plătite și online. În acest caz, Guvernul României a anunțat că „va fi o aplicație informatică simplă, care va presupune încărcarea în platformă a documentelor necesare plăților, respectiv cartea de identitate, cardul de energie și factura doveditoare a datoriei față de furnizorul de energie.

Valabilitatea acestor carduri încetează la 1 ianuarie 2024, indiferent de sumele rămase neutilizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here