LUCRĂRILE DE REABILITARE A PREFECTURII BUZĂU DEMARATE ÎN TOAMNĂ

0
951

Lucrările de reabilitare la clădirea care găzduiește în prezent Prefectura Buzău vor începe, cel mai probabil, în luna noiembrie a acestui an. Este scenariul cel mai optimist pe care îl avansează prefectul Daniel Țiclea în cazul acestui amplu proiect. Imobilul, construit între 1968-1970, a fost serios afectat de trecerea timpului.

Conform proiectului, vor fi efectuate lucrări de reabilitare termică, dar și de montare a unor sisteme alternative de producere a energiei electrice.

Clădirea găzduiește, pe lângă Instituția Prefectului, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Direcția Județeană pentru Cultură, Serviciul Teritorial al Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, Structura Teritorială pentru Probleme Speciale a Administrației Naționale a Rezervelor de Stat-Buzău, Consiliul Național al Audiovizualului, Asociația Comunelor – filiala Buzău și Biroul Teritorial al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Finanțarea acordată proiectului este nerambursabilă în procent de sută la sută. Implementarea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență este estimată la 24 de luni, fără depășirea datei de 30 iunie 2026. Suma de peste 21.750.000 de lei destinată investiției, reprezintă echivalentul bugetului de cheltuieli materiale al Instituției Prefectului-Județul Buzău aferent unei perioade de 40 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here