POMII FRUCTIFERI VOR DISPĂREA DE PE STRĂZILE BUZĂULUI

0
295

Primăria Buzău a pus gând rău pomilor fructiferi de pe străzi și din cartiere. În acest sens, administrația locală va comanda un studiu de specialitate ce vizează impactul asupra mediului al pomilor fructiferi și înlocuirea acestora cu alte specii adaptate la condițiile de mediu.

Pentru realizarea studiului, Primăria va cheltui 60.000 lei, de pe domeniul public al municipiului urmând să dispară peste 3.000 de corcoduși și aproape 290 de duzi. Reprezentanții Primăriei susțin că tăierea acestor pomi este justificată de numeroasele reclamații venite din partea cetățenilor, deranjați de mirosul fructelor stricate căzute vara din pomi. Ei mai spun că pomii nu au fost plantați cu bună știință, ci au apărut spontan și nu au valoare urbanistică sau peisagistică. În locul lor, vor apărea alți arbori, care se încadrează mai bine în imaginea mediului urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here