3 MILIARDE DE LEI PENTRU FOTOVOLTAICE

0
187

Bugetul prevăzut pentru panourile fotovoltaice este anul acesta de 3 miliarde lei, bani cu care se vor putea finanţa 150.000 de proiecte. Ministrul Mediului, Tanczos Barna,  a declarat că interesul este foarte ridicat şi e nevoie de creşterea fondurilor, în condiţiile în care în România sunt peste 3 milioane de  case care – teoretic – ar putea beneficia de Programul Casa Verde.

Totodată, ministrul Mediului a anunțat că se analizează şi posibilitatea finanţării din fonduri europene a capacităţilor de stocare a energiei produsă în timpul zilei, astfel încât gospodăriile sa poată deveni independente energetic, fără a mai fi nevoie de livrare în sistemul energetic. Panourile fotovoltaice asigură proprietarului casei independență energetică în perioada în care consumul vine din panouri. În ultima perioadă se observă o creştere a celor care aleg să-şi stocheze energia produsă în baterii speciale, fără a mai vinde curentul electric produs în sistemul naţional de energie.

Anul trecut, Administraţia Fondului pentru Mediu a aprobat peste 40.000 de cereri de finanţare pentru programul  Casa Verde.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

2 + 1 =