PREMIERĂ: NEUROCHIRURG LA SPITALUL JUDEȚEAN BUZĂU

0
531

Pentru prima dată, Spitalul Județean Buzău are, începând cu această lună, un neurochirurg. Este vorba despre doctorul Horia Moraru, care, cu puțin timp în urmă, a lucrat la Spitalul Floreasca din București. El a acceptat oferta conducerii Spitalului Județean de a profesa la Buzău și, de la începutul acestui an, și-a început activitatea la unitatea medicală. Pentru moment, doctorul Horia Moraru consultă pacienții și pune diagnosticul, dar, cât de curând, va intra și în sala de operații.

Conducerea Spitalului Județean Buzău face demersuri pentru înființarea unui compartiment de neurochirurgie. Totodată, se mai are în vedere aducerea altor neurochirurgi de la București.

Prin înființarea compartimentului de neurochirurgie, cea mai mare unitate spitalicească din județ ar urma să mai aibă și 5 paturi pentru această secție, astfel încât operațiile, mai ales cele din accdiente rutiere, să poată fi făcute pe loc la Buzău, crescând astfel șansa de viață a pacienților.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here