A câștigat o jumătate de milion de euro, dar nu prin muncă, ci din proxenetism. Este rețeta de îmbogățire folosită de un buzoian de etnie romă, de 42 de ani, dar care îi va aduce mulți ani de închisoare, după ce polițiștii au descins la locuința sa. Bărbatul s-a apucat de “afacere” în 2014 și până în 2022 a reușit să câștige sume uriașe pe care însă le-a investit doar în mașini de lux, de peste 60.000 de euro. Această risipă a atras și atenția polițiștilor care au descins, ieri, la locuința sa.
În timpul percheziției, oamenii legii au descoperit și ridicat mai multe medii de stocare, înscrisuri, 4.900 de lei, 2 pistoale tip airsoft și o sabie. Ei au stabilit că în perioada 2014-2022, buzoianul ar fi determinat şi ar fi înlesnit practicarea prostituţiei de către 5 tinere, cu vârste cuprinse între 24 și 38 de ani, pe teritoriul mai multor state: Elveția, Marea Britanie, Germania, Italia și Spania. De pe urma tinerelor, bărbatul ar fi câștigat peste 500.000 de euro.
Anchetatorii au mai stabilit că tinerele racolate proveneau din familii cu o situație materială precară din municipiul Buzău, Argeș sau Brăila. Cu una dintre ele, proxenetul a fost căsătorit, iar celelalte se pare că au fost ,,abordate” prin metoda ,,Lover Boy”. În total, 7 persoane cu vârste cuprinse între 24 și 42 de ani, din județele Buzău, Brăila și Argeș au fost duse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău, pentru audieri și continuarea cercetărilor. Buzoianul de 42 de ani a fost deja reținut pentru 30 de zile.