TICHETELE SOCIALE SE ACORDĂ ȘI ANUL VIITOR

0
297

Acordarea tichetelor sociale de 250 lei anumitor categorii de persoane vulnerabile și familii, pentru alimente și mese calde, va continua și anul viitor. Astfel, plata ajutoarelor sociale urmează să fie făcută în șase tranșe în 2023, din două în două luni, pentru acoperirea unei părți din cheltuielile cu hrana, transmite Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Persoanele care au un venit care depășește 2.001 lei, nu vor beneficia de ajutor, în ciuda faptului că sunt la fel de afectate de scumpirile uriașe din ultima perioadă.

De asemenea, tranșa IV aferentă anului 2022 va fi încărcată pentru toți cei 2,4 milioane de beneficiari care au deja card, înainte de Crăciun. Listele cu persoanele care vor primi aceste ajutoare vor fi stabilite de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Pentru beneficiarii nou introduși de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale cu ocazia actualizării listelor cu beneficiari vor fi eliberate noi suporturi electronice. În cazul ultimelor liste transmise de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale în 2023, distribuția și alimentarea cardurilor nou emise pot fi realizate până la data de 31 martie 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here