SPRIJIN PENTRU PLATA FACTURILOR LA ENERGIE, ȘI ÎN 2023

0
260

Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, conform unui protect de Ordonanță a Guvernului.  Sprijinul va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2023.

Conform propunerii de ordonanţă, vor beneficia de măsură pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum şi pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei.

Alţi beneficiari sunt persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social. În această perioadă, preţul final pentru consumatorii casnici a crescut cu peste 600% la energia electrică şi cu peste 535% la gazele naturale. În cazul energiei termice în sistem centralizat, tarifele au ajuns la peste 400 lei/Gcal, precizează reprezentanţii ministerului.

În aceste condiţii, peste 30% din bugetul unei gospodării cu un venit mediu de 2.000 lei/membru/lună se alocată pentru achitarea facturilor la energie. Concomitent, din cauza creşterii preţurilor la energie s-au majorat şi preţurile bunurilor de consum, iar peste 50% din bugetul unei astfel de familii este alocat pentru asigurarea hranei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here