Un centru de echitație se numără printre cele mai îndrăgite atracții turistice din apropierea municipiului Buzău. În localitatea Cândești, copiii și tinerii vin să deprindă tainele călăriei și să aibă parte de relaxare. Indiferent de vârstă, cei curioși pot învăța să călărească de la Bogdan Găbăroi, un instructor cu multă experiență. Copiii sunt cei mai fideli clienți. Sebastian are 13 ani și călărește de mai bine de un an.
Maria este una dintre cele mai mici cursante ale lui Bogdan Găbăroi. S-a îndrăgostit de calul Mișu încă din prima sa vizită la centrul de echitație, iar de atunci s-a lăsat din ce în ce mai cucerită de noua sa activitate.La cursurile de echitație o găsim și pe Alexandra, o adolescentă care a descoperit prin această ativitate o modalitate inedită pentru a scăpa de stres. De fapt, spune tânăra, elevă la un liceu din Buzău, echitația este pentru ea mai mult decât o activitate menită să o relaxeze.
Costurile din oferta centrului de echitație sunt cuprinse între 150 și 200 de lei, în funcție de traseu. Pentru copii, este recomandată o plimbare de minimum o jumătate de oră. În schimb, cei experimentați, pot petrece și peste două ore pe cal, admirând frumusețile zonei. După ce ședința de echitație se termină, turiștii pot vizita Vulcanii Noroioși sau stațiunea Sărata Monteoru, obiective turistice aflate în apropiere. De asemenea, pot rămâne la pensiunea de lângă centrul de echitație, unde le sunt pregătite o mulțime de surprize.