BREAKING NEWS: DOUĂ ZILE DE FENOMENE METEO EXTREME ȘI CANICULĂ ÎN ȚARĂ

0
1682

Autor: Newss.ro

      Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp, o informare potrivit căreia vineri și sâmbătă, la nivelul întregii țări vom avea parte de disconfort termic accentuat, caniculă și instabilitate atmosferică. ANM anunță că, timp de două zile, vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic se va accentua treptat. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului.

    În zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here