MODIFICĂRI ÎN SISTEMUL RCA, DIN 10 SEPTEMBRIE

0
337

Cele mai importante modificări aduse sistemului RCA de la apariția primei legi dedicată exclusiv domeniului, în 2017, intră în vigoare la sfârșitul acestei săptămâni. Pe 10 septembrie se împlinesc cele 90 de zile de când au fost publicate în Monitorul Oficial.

Din perspectiva consumatorilor și a potențialilor păgubiți din accidente rutiere cele mai importante schimbări aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară vizează introducerea formularului electronic de constatare amiabilă în caz de accident și a conceptului de „primă netă de cheltuieli de distribuție”.

Practic, prin aceste două schimbări șoferii au posibilitatea de a scăpa de completarea unui formular tipărit extrem de complicat și, cel putin teoretic, vor avea posibilitatea de a cumpăra RCA la prețuri diferite în funcție de canalul de distribuție.

Practic, de sambata, asigurătorii au liber absolut în această privință, întrucât sunt eliminate articolele care arătau că ASF trebuie să fie notificat înainte de modificarea tarifelor, iar asigurătorii trebuie să prezinte Autorității fundamentarea acestor modificări. Comisia Europeană a cerut aceste modificări României, în cadrul unei proceduri de infrigement începută încă din 2018.

Sutele de mii de șoferi implicați anual în accidente fără victime scapă de corvoada formularului tipărit de constatare amiabilă, inclusiv de realizarea schemei exacte a accidentului.

Constatarea amiabila se va putea face și electronic, cu ajutorul unei aplicații ce va fi pusă la dispoziție de Biroul Asigurătorilor de Autovehicule  și asigurătorii emitenți ai polițelor. Șoferii implicați în accidente, în jur de 500.000 anual, scapă de bătăile de cap date de completarea formularului de constatare amiabilă, ce presupunea inclusiv realizarea unei scheme a accidentului. Nou aplicație va reda automat inclusiv dinamica evenimentului, cu ajutorul sistemului GPS.

O altă noutate adusă de norma ASF constă în introducerea noțiunii de ”primă de asigurare netă de cheltuieli”.  Asta inseamna practic,  faptul ca  vor putea fi stabilite preturi finale diferite, in functie de canalul  prin care soferul si-a luat asigurarea.

Acest lucru dă libertate asigurătorului să stabilească  prețul în funcție și de cheltuielile pe care le are cu vânzarea. De exemplu, în mod normal, costurile de vânzarea online sunt mai mici decât cele de vânzarea prin brokeri sau agenți propriii, iar asta se va putea tradce în prețuri mai mici pentru achiziția online a  poliței RCA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here