INAUGURARE AMÂNATĂ

0
245

Direcția Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor va funcționa în casă nouă, începând din această toamnă! Sediul instituției va fi mutat de pe strada Chiristigii, unde funcționează în prezent, în cartierul Micro 14, pe strada Simila, într-o clădire care a găzduit un centru de plasament. Sediul ar fi trebuit să fie gata chiar în această lună însă, pentru ca cetățenii să beneficizieze de cele mai bune condiții, imobilul a necesitat reparații suplimentare. Prefectuil județului Buzău, Daniel Țiclea, spune că mai sunt de remediat și niste probleme apărute la subsolul clădirii.

Clădirea de pe strada Simila, unde va funcționa Direcția de permise auto, a fost renovată cu fonduri alocate de Ministerul Administrației și Internelor. Mutarea aparaturii și a mobilierului din vechiul în noul sediu va avea loc, cel mai probabil, într-un weekend, pentru a nu fi afectată activitatea instituției cu publicul. Inaugurarea noului sediu al Direcției Regim Permise de Conducere și Înamtriculare a Vehiculelor Buzău va avea loc până la sfârșitul anului. Conducerea Prefecturii anunță că a preluat de la Consiliul Județean și parterul imobilului, acolo unde va fi amenajată o sală de așteptare pentru cetățenii programați la ghișee, încăpere prevăzută cu aer condiționat și televizor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here