LIGA DE FOTBAL ÎN SALĂ, APROAPE DE START

0
378

Luceafărul Buzău continuă şi în noua ediţie a Ligii 1 de futsal, care va începe pe 3 septembrie şi va avea la start doar opt echipe. Echipa buzoiană urmează să le aibă ca adversare pe United Galaţi, FK Od. Secuiesc, Autobergamo Deva, Clujana Cluj, CFR Timişoara, Sportul Ciorăşti şi West Deva. Există însă posibilitatea să rămână doar şapte formații, după ce echipa din Ciorăşti a anunţat că nu dispune de fonduri să se mai înscrie în noul campionat.

Sezonul regulat de fotbal în sală va cuprinde 21 de etape, care se vor disputa în trei faze (tur-retur-tur). Trupa buzoiană va juca în prima etapă pe teren propriu cu Clujana Cluj Napoca, pe 4 septembrie 2022, iar partida va fi găzduită de Sala Sporturilor “Romeo Iamandi”. Trebuie spus și faptul că, din acest sezon, Luceafărul Buzău va avea un nou antrenor principal. Este vorba de profesorul Marius Cozma, în vârstă de 49 de ani, care a mai antrenat, până acum, pe Sportul Ciorăşti, United Galaţi, CSM Focşani şi Poli Iaşi. Fostul antrenor principal Radu Burciu va rămâne alături de Luceafărul ca jucător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here