Autor: Newss.ro
Incidentul s-a produs în urmă cu puțin timp, în municipiul Buzău. Din primele date se pare că micuțul, de etnie rromă are acasă cu bunicii, care l-au scăpat din ochi pentru un moment. A fost suficient timp pentru copil care a găsit o bucată de sârmă pe care a bagat-o în priză. În urma electrocutării micuțul s-a ales cu arsuri la una dintre mâini. Speriați bunicii de plânsetele acestuia a sunat imediat la 112 iar o ambulanță a ajuns la solicitare. Copilul a fost transportat la Secția UPU a Spitalului Județean Buzău.
Medicii de la Urgențe au reușit să-l stabilizeze pe micuț, i-au bandajat brațul ars și rămâne internat pentru a I se efectua investigațiile necesare. Polițiștii buzoieni au demarat cercetările în acest caz și foarte probabil bunicii se vor alege cu dosar penal pentru neglijență.