DOAR UN EGAL PENTRU GLORIA BUZĂU

0
345
Sursa foto: Arhivă

Prestație modestă a Gloriei Buzău în ultimul meci de pregătire al verii. Formația din Crâng a reușit doar un egal, sâmbătă, cu Unirea Constanța, formație pe care a umilit-o în sezonul trecut. Constănțenii au fost cei care au deschis scorul, în minutul 38, prin Vlad Anghele, la capătul unei faze fixe care a prins pe picior greșit apărarea Gloriei. Până la pauză, tabela a rămas neschimbată, scorul de 0 la 1 păstrându-se și în partea a doua a jocului, până în minutul 65. Buzoienii au reușit să egaleze prin Kristi Marku, care a reluat cu capul în plasa adversă, după o lovitură de colț.

Gloria a mai punctat o dată, în minutul 73, prin veteranul Alex Munteanu, după ce mijlocașul de la Mediaș a șutat imparabil de la 17 metri, execuție imposibil de parat, pentru goalkeeperul oaspeților Răzvan Udrea. Totuși, ultimul cuvânt l-a avut Unirea. Constănțenii au reușit să egaleze, în minutul 80. Găsit la marginea careului de 16 metri, Alex Enache a reluat balonul la colțul lung. În prima etapă a ligii secunde de fotbal, Gloria Buzău va primi acasă pe Ripensia Timișoara. Partida este programată sâmbătă, 6 august, de la ora 11,00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here