Autor: Newss.ro
O femeie din Bacău poate spune că s-a născut a doua oară. Ea a fost implicată, luni după-amiază, într-un accident spectaculos pe Drumul Național 1, în zona Câmpina. Femeia care circula dinspre Brașov spre Ploiești a pierdut controlul volanului, s-a izbit de parapeții de beton dintre sensurile de circulație și s-a răsturnat.
În urma accidentului femeia a scăpat cu viață dar a fost rănită. Echipajele Serviciului Județean de Ambulanță Prahova i-au acordat primul ajutor, iar femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
Polițiștii prezenți la locul incidentului au demarat verificări pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului, timp în care o bandă de circulație a fost blocată, iar traficul rutier s-a desfășurat dirijat.