DRAMĂ DE NEDESCRIS

0
379

     O dramă de nedescris s-a abătut peste o tânără familie din localitatea buzoiană Stâlpu. Copilul de nici un an al tânărului cuplu a murit în accidental rutier produs duminică seara, pe șoseaua europeană 85, supranumit şi „drumul morţii”. Se întorceau din vacanța petrecută în Bulgaria, însă mașina acestora a fost izbită de un şofer care a intrat pe contrasens. Micuțul era împreună cu mama, tătăl și cu bunica sa atunci când a avut loc tragedia.

La un moment dat, un șofer care circulă din sens opus a pierdut controlul volanului și a intrat direct în mașina familiei.
Mai multe echipaje de salvare, dar și un elicopter SMURD au ajuns imediat la fața locului. Din păcate, impactul a fost mult prea violent pentru trupul firav al micuțului. Nu s-a mai putut face nimic pentru el.
Bunica, aflată în stare foarte gravă, a fost preluată de un elicopter și transportată la un spital din Capitală. Tot în București a ajuns și tatăl, iar mama este internată în Buzău. Șoferul vinovat de tragedie a pierit și el. Vestea a căzut ca un trăsnet peste localnicii din Stâlpu. Mădălin și Monalisa locuiesc în comuna Stâlpu, în gospodăria părinților fetei. Cei doi tineri, căsătoriți în august 2020, deveniseră părinți în urmă cu 9 luni.

Au fost plecați împreună cu băiețelul lor și mama Monalisei într-o scurtă călătorie în Bulgaria. Pentru că în mașina șoferului care a intrat pe contrasens au fost găsite medicamente, se bănuiește că acestuia i s-a făcut rău la volan și nu a mai putut controla mașina. Necropsia va stabili însă dacă bărbatul a murit din cauza leziunilor suferite în urma impactului sau din cauza vreunei boli.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here