BRĂILEAN REȚINUT PENTRU AGRESIUNE SEXUALĂ ASUPRA UNEI COPILE DIN BALTA ALBĂ

0
351

Polițiștii de la Secția de poliție rurală Râmnicelu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, au dispus, aseară, pe bază de ordonanță măsura reținerii pentru 24 de ore a unui tânăr de 29 de ani, din Brăila, bănuit că ar fi agresat sexual o minoră din Balta Albă. Polițiștii au fost sesizați în seara de 1 iunie, de către mama unei minore, cu privire la faptul că, în cursul aceleiași seri, un bărbat necunoscut a atins-o pe fiica sa în zonele intime.

Fapta s-ar fi petrecut în timp ce minora se deplasa de la un magazin din localitate către casă, pe un drum sătesc. Bărbatul s-ar fi apropiat de minoră, sub pretextul de a o ajuta cu transportul cumpărăturilor, moment în care ar fi exercitat actele de agresiune sexuală. Momentul a fost surprins de mama victimei, care ar fi strigat la agresor, iar bărbatul a fugit. Imediat după primirea sesizării, poliţiştii au demarat activităţi specifice în vederea identificării şi depistării agresorului.

Au efectuat investigatii în zona adiacentă comiterii faptei, dar şi în judeţul limitrof, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Sectiei de poliţie rurală Făurei din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii de la Secţia de poliţie rurală Râmnicelu l-au depistat în extravilanul localității Amara, comuna Balta Albă, județul Buzău, ascuns într-o cultură de viță-de-vie.

Poliţiştii au stabilit că este vorba de un bărabat în vârstă de 29 de ani, din Brăila. A fost condus la sediul subunității de poliție şi, în urma audierii, față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală. În cursul acestei zile urmează să fie prezentat instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here