TURIȘTI STRĂINI, CU RULOTA LA VULCANI

0
474

Relaxarea se poate face la munte și altfel decât în aglomerația din trafic, pe terase pline sau în hoteluri și pensiuni. Mulţi oameni aleg să meargă cu rulota și să stea în liniște, în natură. Un astfel de loc se află în județul Buzău, în imediata apropiere de Vulcanii Noroioşi.

Begum și Koray, doi tineri din Turcia, sunt de doi ani cu serviciul în România însă abia acum au reușit să-și găsească timp pentru a vedea frumusețile țării. Au plecat la drum cu o rulotă închiriată din București, suficient de spațioasă pentru ei și fiul lor.  ,,Este o experiență unică deoarece mai întâi de toate avem șansa de a decide unde ne stabilim după ce plecăm la drum. Este un lucru excepțional”, spune Koray.

Familia de turci și-a luat provizii pentru o excursie prin țară de două săptămâni, însă au de gând să guste din cât mai multe preparate locale din zonele în care poposesc. „Suntem curioși care este mâncarea tradițională. Am auzit ceva despre… covrigi, sau ceva de genul, nu sunt sigură! Dar, da, în acest loc, la micul dejun, am mâncat ceva tradițional, dar și ouă proaspete din ferma aceasta”, povestește Begum.

Campingul buzoian este destinaţia perfectă pentru cei care dau vacanţele luxoase la hoteluri de cinci stele pentru o ieşire în natură, cu rulota sau cu cortul. O zi de popas costă între 50 și 65 de lei, pe zi, în funcție de utilitățile oferite. Aflați între dealurile Subcarpaţilor de Curbură, vulcanii, unici în Europa, atrag, de la an la an, tot mai mulți turiști străini, care se declară fermecați de peisaj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here