VICTORIE LA LIMITĂ PENTRU FC BUZĂU

0
399
Sursa foto: Arhivă

Încă o victorie, ieri, în play-out-ul ligii secunde pentru FC Buzău, însă, din păcate, tot inutilă. Formația din Crâng s-a impus  la limită, 1 la 0, în deplasarea cu Ripensia Timișoara. FC Buzău a dominat teritorial tot meciul, mai ales în prima repriză. După o ocazie bună a lui Chică-Roșă, în minutul 35 a venit și golul buzoienilor. După un corner de pe stânga bătut de Neicuțescu, Dinko Trebotic a marcat cu capul din 5 metri, la o fază la care portarul gazdelor nu a mai putut interveni.

Buzăul a avut inițiativa și după marcarea golului, creându-și câteva situații de poartă, prin Ciobanu, Oteliță și același Trebotic oportunități nefructificate însă. La pauza jocului, s-a consemnat un moment extrem de ciudat. Jucătorul Ripensiei, Răzvan Morariu a ”uitat” că începe repriza a doua și a ieșit mai târziu de la vestiare, intrând pe parcurs, aspect în regulă din punct de vedere al regulamentului, care spune că pe teren pot fi minimum șapte jucători, cu condiția să existe portar.

Chiar dacă au avut câteva ocazii, gazdele nu au reușit să puncteze, astfel că grație victoriei la limită, Buzăul își trece în cont încă o victorie. Runda viitoare, a cincea din programul grupei B, FC Buzău nu va juca, urmând să primească acasă, peste două etape, pe Unirea Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here