FC BUZĂU A RUINAT, SÂMBĂTĂ, ÎNTR-UN SINGUR MECI, ÎNTREG SEZONUL

0
314

Trupa din Crâng a ratat calificarea în play-off-ul Ligii a 2-a după ce a pierdut meciul disputat în Crâng, în ultima etapă a sezonului regulat, împotriva Concordiei Chiajna. FC Buzău a avut prima mare ocazie în minutul 2, dar Cârstocea a reluat slab din șase metri. Două minute mai târziu, oaspeții au înscris prin Patul Batin. Fostul mijlocaș al Clujului a reluat cu capul din șase metri, cu largul concurs al portarului Relu Stoian. Buzăul a încercat să forțeze, dar oportunitățile de gol au fost destul de rare.

În repriza secundă, Cristi Pustai a riscat, a mutat ofensiv, trimițându-l în teren pe Ekollo, în locul lui Wiktorski, în timp ce locul în apărare al polonezului a fost ocupat de Ariel Lopez. Tot oaspeții au avut, însă, cele mai mai ocazii de gol. Ultimele 30 de minute ale partidei au stat sub semnul dominației Buzăului. Chiajna s-a retras încercând să conserve avantajul, permițând gazdelor să atace cu toate liniile.

Ocaziile buzoienilor nu au fost însă fructificate, iar partida s-a încheiat cum nu se poate mai prost pentru echipa din Crâng: un 0 la 1 care trimite trupa lui Cristi Pustai în play-out-ul ligii secunde. Ultima calificată în play-off, după jocurile de sâmbătă, alături de Petrolul Ploiești, Hermannstadt, U Cluj, Steaua București și Concordia Chiajna, este Unirea Slobozia, creditată cu cele mai mici șanse, care a învins-o pe Ripensia și a profitat de remiza dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și FC Brașov, dar și de înfrângerea Buzăului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here