DE LA STAREA DE ALERTĂ LA STAREA DE CRIZĂ

0
344

România ar putea trece din starea de alertă în stare de criză. Guvernul pregătește o astfel de măsură care vizează gestionarea rapidă a situațiilor de criză, în contextul conflictului din Ucraina. Proiectul de lege care urmează să intre în discuția Executivului prevede că, în funcție de manifestarea situațiilor de criză cu impact asupra securității și apărării naționale, la propunerea ministrului apărării și cu avizul premierului, Consiliul Suprem de Apărare a Țării este singurul care poate emite o hotărâre privind declararea stării de criză. De asemenea, se prevede ca românii cu obligații în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar activ sau în rezervă, cei încorporabili, adică între 20 și 35 de ani, dar și bărbații cu vârste între 35 și 63 de ani. Este definită și rezerva generală în caz de stare de asediu, de mobilizare sau de război.

Aceasta este formată, potrivit proiectului de lege, din toți bărbații români cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani. Noile reglementări se referă şi la detaşarea medicilor, în cadrul spitalelor militare, de pildă. Iar achiziţiile, precum cele de aparate de zbor, ar putea fi accelerate la nevoie. O altă măsură se referă la militarii români, care ar putea să treacă sub coordonarea altei țări membre a NATO. Propunerea Guverului va ajunge, însă, în Parlament. Situația de criză este definită drept situația în care societatea se confruntă cu mari dificultăți generate de incidente pe teritoriul național, la nivel regional sau internațional sau de amenințări, riscuri și vulnerabilități care perturbă sau amenință condițiile de viață sau stabilitatea politică, economică și socială. O decizie finală a Guvernului ar urma să fie luată în această săptămână.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here