UN MIG-21 ȘI UN ELICOPTER MILITAR S-AU PRĂBUȘIT ÎN DOBROGEA

0
351
Sursa foto:i.simpalsmedia.com

Update: În această dimineață, la ora 2:00, MApN a anunțat că pilotul avionului de vânătoare a fost găsit decedat. Pilotul avea 31 de ani, era căsătorit şi nu avea copii. Din anul 2014, îndeplinea funcţia de pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea. Acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR. Astăzi, în toate unităţile militare din țară și în cele dislocate în afara teritoriului național vor fi organizate ceremonii militare și religioase de comemorare pentru militarii căzuți la datorie.

Știrea inițială: Un avion MiG-21 al aviaţiei române s-a prăbușit în această seară, după ce a decolat de la baza Mihail Kogălniceanu pentru misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Un elicopter IAR 330-Puma trimis în misiune de salvare-căutare s-a prăbuşit, de asemenea, iar 7 militari aflați la bordul aparatului şi-au pierdut viaţa. O comisie a Statului Major al Forţelor Aeriene și Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Constanța continuă cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Ministrul apărării, Vasile Dîncu, a declarat că nu există, în acest moment, alte indicii legate de prăbușirea avionului MiG-21 Lancer în afară de condițiile meteo proaste și starea tehnică a aeronavei. Ministrul a exclus, de asemenea, posibilitatea unui atac asupra aeronavei. Pilotul MiG-ului este în continuare căutat. Aeronava prăbușită în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită, făcea parte dintr-o formație de două avioane MiG-21 LanceR care executa misiuni de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, mai informează MApN în comunicat.

Legătura radio a turnului de control cu aeronava prăbușită a fost pierdută la ora 20:00, iar la ora 20:03 a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localitățile Cogealac și Gura Dobrogei. Pilotul avionului și 7 militari din elicopter au murit. Toate aeronavele de tipul celor implicate în catastrofele aviatice din seara zilei de 2 martie, MiG-21 LanceR, respectiv IAR 330 Puma, au fost consemnate la sol până la elucidarea cauzelor producerii prăbușirilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here